Jurnalista Oana Șlemco povestește: Am aflat din comunitate, de la directorii de școli din Suceava că există acest fenomen la nivel de județ, un fenomen care a luat amploare prin 2020 când a debutat pandemia de Covid 19 și care s-a extins destul de mult. Atunci am luat legătura cu directorii de școli și am obținut de la aceștia informații concrete.
Chiar făcusem un interviu cu o mamă care nu avea nici măcar bacalaureatul și care avea 12 copii.
Pe 8 dintre aceștia i-a retras de la școală după ce a fost sfătuită în acest sens și încerca cu disperare să îi readucă în școala publică pentru că și-a dat seama că este depășită de ceea ce avea de făcut. Ea și-a înscris copii atunci la o școală online din Statele Unite.
A primit niște cursuri acasă, unele în limba engleză, altele în limba română. Ea trebuia să își asume rolul de profesor, rolul de dascăl pentru acești copii. Și-a dat seama că este depășită și atunci a cerut ajutor la inspectoratul școlar. A fost îndrumată. A fost ajutată la vremea respectivă să își readucă copiii la școlile din sistemul public.
Reporter: A durat mult?
OȘ: Nu. Cred că mai puțin de un an. În cazul ei a fost mai puțin de un an. Dar la vremea respectivă ea a avut mare noroc pentru că a obținut sprijinul conducerii inspectoratului școlar și a obținut și sprijinul directorului școlii private despre care vă spuneam, care era în temă și care cunoștea procedurile.
O mare dificultate pe care am întâmpinat-o în documentarea acestui material a fost că nici directorii de școli nu cunoșteau procedurile, dar nici la vârful Inspectoratului școlar Suceava nu se cunoșteau.
Nu era foarte cunoscută legislația legată de homeschooling. Împreună cu cei de la Inspectoratul școlar am răsfoit legislația și am căutat să vedem despre ce este vorba, dacă se încalcă legislația, cum pot fi readuși acești copii în școli, ce riscă părinții.
O altă dificultate pe care am întâmpinat-o atunci a fost reticența Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului de a verifica copiii care părăseau sistemul. La vremea respectivă problema era că acești copii plecau din sistem și nimeni nu mai știa nimic despre ei. Asta era problema. Ei nu figurau nici în învățământul din țară, dar cumva nici în cel din străinătate. Nu știu cum să vă explic.
Ei erau în țară, dar figurau la niște școli despre care nimeni nu știa nimic, care nu figurau în evidențele ARACIS, dispăruseră de pe radarul educațional. Eu nu spun că nu erau școlarizați. Poate erau școlarizați. Dar, erau în țară și nimeni nu știa nimic despre ei, nici primăria, nici școala nu mai știa. Rupseseră legătura.
Am cerut informații inclusiv de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru că eu am considerat că nu știam dacă se încalcă un drept fundamental, anume cel la educație în cazul acestor copii.
Îmi aduc aminte că atunci am purtat discuții cu purtătorul de cuvânt al Direcției, care spunea că trebuie să vedem pentru că ei, de fapt, fac școală, că nu au rămas neșcolarizați, că nu li se încalcă acest drept.