Proteste ale transportatorilor| “Sunt probleme majore. RCA-ul s-a triplat”

Via: rfi.ro

Potrivit preşedintelui Federaţiei Operatorilor Români de Transport , Augustin Hagiu, lista revendicărilor include: plafonarea poliţelor de răspundere obligatorie auto (RCA, în regim de urgenţă la 5.000 lei pentru autovehiculele din clasa B 0 (care se referă la asiguraţii noi, fără istoric de daune – n.r.); amendarea OUG privind toleranţele la mase şi dimensiuni şi armonizarea acestui act normativ cu Regulamentul European privind controalele în vămi şi tarife de utilizare a reţelei de drumuri fără dublă taxare. Augustin Hagiu, susține la RFI că transportatorii au făcut solicitări către Guvern înca de anul trecut dar nu au primit răspuns nici până acum.

Augustin Hagiu: Nu s-a mai întâlnit nimeni cu transportatorii, nici măcar la nivel de secretar de stat din Ministerul Transporturilor.

Reporter: Ați făcut solicitări?

Augustin Hagiu: Am făcut solicitări pentru întâlniri încă de anul trecut la toți factorii, inclusiv la primul ministru.

Rep: Și care au fost răspunsurile?

Augustin Hagiu: Nimic, nu am primit niciun răspuns, nu au avut nicio reacție. Sunt probleme majore. RCA-ul s-a triplat. În frontiere cozile sunt uriașe. Sunt abuzuri în frontiere legate de cântărire. Ne așteaptă dublarea taxelor de drum, nu doar vigneta. Taxele de drum pentru transportatori vor fi de patru, cinci ori mai mari.

Rep: V-a contactat cineva de la Guvern?

Augustin Hagiu: Absolut nimeni nu i-a contactat. Încerc acum să stabilesc o legătură între delegația transportatorilor și unul dintre consilierii primului ministru.

Rep: Cine face parte din delegația transportatorilor?

Augustin Hagiu: Sunt colegi de-ai noștri din transporturi care acum se află în plin protest din toate județele țării.

Rep: Este asumat acest protest de vreo federație din domeniu?

Augustin Hagiu: Este asumat cel puțin de noi, ca să nu vorbesc în numele celorlalți, în sensul în care am acționat așa cum ni s-a cerut la o manifestare spontană, sprijinind pe partea de comunicare și de atragere a interesului membrilor.

Rep: Cine a cerut asta? Spuneați „așa cum ni s-a cerut” să sprijiniți acest protest.

Augustin Hagiu: Vreți să vă dau nume, prenume, CNP al transportatorilor care ne-au contactat de săptămâna trecută?

Rep: Vorbim despre persoane fizice? Despre asta vă întrebam.

Augustin Hagiu: Bineînțeles, vorbim despre persoane fizice. Mă și speriasem. Credeam că vorbesc cu SRI sau cu DNA pentru că m-ați luat așa cu cine.

Rep: Nu vă speriați.

Augustin Hagiu: Nu. Nu mă sperii ușor. Glumeam.

Rep: Ați spus că ați fost solicitat. De asta vă întrebam. De ce nu au încercat transportatorii să obțină autorizație și să fie organizat un protest?

Augustin Hagiu: Pentru că nu mai credem nici noi în protestele organizate și autorizate.

Rep: Ce așteptați să obțineți?

Augustin Hagiu: Dialog și rezultatele concrete pe solicitările și pe cerințele transportatorilor. Asta așteptăm să obținem.

Rep: Și dacă nu veți obține, până unde veți merge?

Augustin Hagiu: Numai Dumnezeu știe ce se întâmplă mâine. Astăzi este astăzi și noi trăim clipa aceasta, acum.

Rep: Nu aveți un plan?

Augustin Hagiu: Dacă totul este spontan de unde să avem un plan? Eu, personal, din experiența mea, mizez pe faptul că se vor organiza la Guvern sau la Ministerul Transporturilor sau și și să primească delegația care este pregătită, cel puțin pentru mâine, să ajungă la București dacă este cazul.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns