Încă o fraudă în tranzacțiile din mediul online. Cei păcăliți: clienții de pe piața Forex

Via: rfi.ro

Să spunem că Forex este piața în care se tranzacționează monedele statelor. Care era modul de lucru al firmei Traders Global? Totul pleca de la principiul că un client poate să ia singur deciziile de tranzacționare. Firma le oferea clienților un capital de tranzacționare mai mare, în schimb trebuia ca aceștia să demonstreze că pot obține randamente din tranzacții în mod constant.

Dar, lucrurile nu sunt atât de simple. Clienții plătesc un comision și, teoretic, împart profiturile pe care le obțin cu compania care i-a finanțat. De asemenea, firmele de trading pretind că reduc riscurile clienților de a pierde bani. Modelul de business constă în faptul că inițial clienții trebuie să aducă bani de acasă pentru tranzacțiile pe care le realizează și dacă demonstrează că pot obține câștiguri, au acces la fondurile firmei, bani care funcționează pe principiul levierului, adică sunt multiplicați de câteva ori prin creditul acordat de companie. În unele cazuri, clienții trebuie să plătească un abonament pentru a putea tranzacționa.

Metoda a devenit foarte populară, pentru că avea două mari avantaje: în primul rând, se adresa unui public foarte larg, care avea acces direct pe piața Forex și, în al doilea rând, oferea posibilitatea clienților să tranzacționeze ei înșiși, să fie „în priză” și să ia deciziile privind tranzacțiile. Desigur, unii dintre clienți nu erau deloc familiarizați cu indicatorii economici sau cu tranzacțiile pe piața valutară. Dar, aceste lucruri nu îi împiedicau să își încerce norocul pe piața Forex.

Trebuie spus că piața valutară este, din multe puncte de vedere, mai complicată decât bursa. Monedele pot varia rapid, evoluțiile pot fi imprevizibile, iar câștigurile se pot spulbera sau se pot transforma în pierderi „peste noapte”.

Firmele de trading au devenit foarte populare, în special în Canada și Statele Unite ale Americii. Ele au reușit să facă din tranzacțiile pe piața valutară un fenomen de masă, în sensul că au atras mulți clienți dornici să tranzacționeze și, bineînțeles, să dea „o lovitură peste noapte” și să se îmbogățească.

„My Forex Funds”, denumirea comercială sub care lucra firma Traders Global, a derulat campanii de publicitate agresive în spațiul online. Apoi, se punea la dispoziția clienților un cont demo de tranzacționare, contracost, bineînțeles, și alimentat cu banii celor care doreau să tranzacționeze.

Succesul platformei a fost rapid. Creată în anul 2020, a ajuns să genereze venituri de 310 milioane de dolari. Cu toatea acestea, afacerea s-a dovedit a fi o înșelătorie. O arată autoritatea de reglementare care îl acuză pe fondatorul companiei într-un document de 40 de pagini că a pus la punct un mecanism fraudulos. Astfel, conturile clienților care câștigau erau închise abuziv, iar comisioanele erau înșelătoare pentru a scădea capitalul celor care tranzacționau. Sloganul platformei era „câștigăm împreună cu clienții”, dar în realitate, compania miza contra celor tranzacționau, astfel că platforma câștiga din pierderile clienților.

Compania a avut aproximativ 135.000 de clienți care au adus venituri de peste 300 milioane de dolari. Acum, fondurile sunt înghețate, iar autoritatea de supraveghere speră să poată recupera banii și să îi retrimită păgubiților.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns