Număr record de cazuri de discriminare în Germania

Via: rfi.ro

Într-adevăr, 8.827 de cazuri de discriminare constituie un număr record. Despre cazurile de discriminare semnalate vorbeşte Raportul anual al Oficiului Federal contra Discriminării din Germania publicat şi prezentat la Berlin în cadrul unei conferinţe de presă. Şefa Oficiului, Ferda Ataman, a declarat că faţă de 2021, numărul sesizărilor a crescut cu 14 la sută.

Pe de altă parte, semnalarea cazurilor este o dovadă că oamenii au încredere în democraţia din Germania şi că sistemul statului de drept funcţionează.

În anul 2019, Oficiul a înregistrat doar 4.247 de sesizări. Din cazurile semnate anul trecut, aproape 7.000 (mai exact 6.627) contravin prevederilor legii care garantează tratamentului egal al tuturor persoanelor.

Peste 1.000 de sesizări au venit din partea unor persoane care erau confruntate cu forme de discriminare din partea unor funcţionari publici, 300 din partea poliţiei sau justiţiei.

Din sesizările înregistrate anul trecut, 43 la sută se referau la rasim (antisemitism şi antiislamism), 27 la sută la discriminarea unor oameni cu dizabilităţi, 21 la sută la discriminare din cauza sexului, 10 la sută din cauza vîrstei, 5 la sută din cauza religiei, 4 la sută din cauza orientării sexuale şi un procent din cauza concepţiilor despre viaţă.

Legea nu cuprinde vreun articol care prevede urmărirea penală sau contravenţională a unor funcţionari publici învinuiţi de practici discriminatorii. Din cauza aceasta legea ar trebui reformată, a spus şefa Oficiului.

În cursul prezentării Raportului, Ataman a anunţat că Oficiul pregăteşte un studiu care se ocupă de discriminarea prin algoritme şi inteligenţa artificială. „Ştim că deja astăzi multe tranzacţii sau închirieri de locuinţe se fac în baza unor sisteme de decizie automatizate”, a spus Ataman. „Problema care se pune este lipsa de sensibilitate discriminatorie a unor date neutre”, a mai spus ea la Berlin.

Rolul Oficiului Federal contra Discriminării

Oficiul Federal contra Discriminării (Antidiskriminierungsstelle des Bundes – ADS) s-a înfiinţat în anul 2006, după intrarea în vigoare a Legii privind garantarea tratamentului egal al tuturor persoanelor (Allgemeines Gleichbehandlungsgesetz – AGG). Scopul acestei legi (AGG) constă în eliminarea şi împiedicarea discriminării pe motive rasiale sau antisemite, de sex, de religie sau credinţă, de dizabilităţi, de vîrstă sau de identitate sexuală.

Oficiul oferă asistenţă juridică şi poate interveni ca mediator între două părţi cu scopul de a aplana un litigiu. În acelaşi timp, Oficiul se ocupă de cercetarea diferitelor forme de discriminare şi se adresează publicului prin intermediul unor comunicate, luări de poziţie şi declaraţii oficiale. Din anul 2022, Bundestagul, adică Parlamentul german, alege şeful sau şefa Oficiului. În prezent, Oficiul este condus de jurnalista Ferda Ataman, născută în 1979, la Stuttgart, într-o familie de migranţi din Turcia.

Cine este şefa Oficiului, Ferda Ataman

Pentru postul pe care-l ocupă acum, ea a fost propusă de Partidul Ecologist (Bündnis 90/Die Grünen). În calitate de jurnalistă, Ferda Ataman s-a ocupat, în anii trecuţi, de subiecte sensibile, de exemplu, de fenomenul migraţiei, de integrare, de infracţionalitatea unor clanuri şi islamismul politic, de căsătorii impuse unor femei cu forţa, de homofobie şi antisemitism musulman. A devenit ţinta unor controverse, după ce, în 2018, a publicat un text sub titlul (în traducere liberă): „Germania, patria deschisă cosmopolitismului” („Deutschland, Heimat der Weltoffenheit”).

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns