Ce reprezintă aceste cifre și ce ar trebui să facă guvernanții pentru a stopa fenomenul explică la RFI Cristian Păun, profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, expert în tehnica plăților și finanțării internaționale.
Cristian Păun: În primul rând, noi apreciem sustenabilitatea datoriei publice prin prisma raportării sale pa PIB, care poate fi umflat la rândul lui cu ajutorul acestei datorii. În momentul în care tu împarți datoria publică la un numitor pe care tu îl poți umfla sistematic tot cu datorie publică, nu pare foarte periculoasă evoluția unui astfel de indicator, care este destul de lentă.
De aceea, de multe ori atunci când vorbim despre sustenabilitatea datoriei publice, eu, cel puțin, mă mai uit și la împărțirea acestei datorii în sumă nominală, anume valoarea ei la total populație. Ar fi foarte bine chiar să împărțim la total populație activă, cea care e aptă de muncă și care poate produce valoare adăugată din care, eventual, să poată să fie plătită această datorie prin taxare. Observăm că dacă împărțim la total populație, deja de apropiem de 8.000 de euro pe cap de locuitor.
Ori, 8.000 de euro pe cap de locuitor la o familie de doi adulți și doi copii înseamnă implicit o datorie de 36.000 de euro. În acest moment eu zic că este destul de mult. Nu e o datorie pe care tu să o fi făcut. În mod direct este o datorie care se adaugă deja la datoriile pe care tu le ai. Rămâne o primă discuție. O altă discuție este raportarea acestei datorii pe cap de locuitor la venitul pe care îl avem noi, noi fiind o țară cu venituri mici. Ajungem la o pondere de 56% – 57%, către 60% din aceste venituri nete, ceea ce iar ridică un semn de întrebare. Vorbim despre veniturile anuale nete. Datoria este împărțită la venitul anual net.
Din 1995 până în prezent am acumulat aproape 120 de miliarde de euro, dacă nu mai mult, datorie publică. Asta înseamnă vreo 12.000 km de autostradă.
Noi am făcut de abia 1.000 km în toți acești ani. Ceea ce înseamnă că povestea asta cu deficitul și datoria pentru dezvoltarea României este o poveste nemuritoare. Cu siguranță nu se întâmplă treaba asta. Atunci, mai bine să stăm puțin și să fim atenți de ce ne împrumutăm. Pentru că dacă e la rigoare, împrumutul pe care noi îl facem și deficitul pe care noi îl facem, respectă și ele proporția întregii găleți bugetare, unde 60% – 70% din bani merg către câteva lucruri. Mai exact către asistență socială vreo 32% din total cheltuieli și mai avem salarii vreo 24% din total cheltuieli.
Mai mult de jumătate din cheltuielile statului se duc către asistență socială și salarii în sectorul bugetar plus altele care se mai întâmplă. În cazul ăsta, mai mult de jumătate din datoria publică, mai mult de jumătate din deficitul pe care l-am acumulat, tot către așa ceva, teoretic, s-a dus și se duce. Practic, finanțăm consum legat de bugetul de stat prin asistență socială și salarii în sectorul bugetar și îl legăm de datoria publică.