După ce au fost analizate posibilele măsuri guvernamentale, are loc și o dezbatere la fel de intensă, dar mai discretă, cu privire la cei care sunt vinovați de actuala situație bugetară și din cauza cărora este nevoie ca Executivul să ia o serie de măsuri fiscale de echilibrare a bugetului de stat.
Pentru că dezbaterea pe tema vinovaților și vinovățiilor nu a avut loc în spațiul public, nu voi nominaliza „combatanții”, ci voi prezenta doar argumentele aduse în discuție.
Astfel, pe de o parte, se arată vinovații din sfera politică. Fostul ministru al finanțelor, Adrian Câciu, este primul pe listă. Modul în care a fost construit și aprobat bugetul în Parlament este rădăcina dezechilibrului bugetar de astăzi, atât de mare încât este nevoie de creșteri de taxe și impozite.
Desigur, totdeauna se pot găsi scuze. Adică, se poate da vina pe împrumuturile din ultimii ani, pe deficitele bugetare înregistrate odată cu pandemia sau pe continua creștere a cheltuielilor permanente la care am asistat în ultimii șase-șapte ani.
Dar, indiferent de eventualele motive invocate, un fapt este cert: bugetul public pe anul acesta a fost construit pe criterii politice. Veniturile și cheltuielile au fost nerealiste, probabil impuse, la sfârșitul anului trecut, de partidele aflate la guvernare și de miniștrii în funcție. Indiferent, însă, de presiunile venite dinspre zona politică, ministrul finanțelor ar fi trebuit să aibă o minimă responsabilitate și ar fi trebuit să cenzureze excesele bugetare ale colegilor de guvern.
Opinia exprimată de un consultant fiscal, împărtășită, fără îndoială, de mediul economic, este că, de ani de zile, asistăm doar la măsuri pompieristice. De două ori pe an, la construcția bugetului și la rectificarea bugetară, se discută despre consolidarea fiscală, adică despre reducerea deficitului. Și, de fiecare dată, se formează două tabere: una care pledează pentru scăderea cheltuielilor, alta, care caută soluții de creștere a veniturilor.
Problema este că se bate pasul pe loc, pentru că de fiecare dată se iau decizii pe termen scurt și niciodată măsurile nu reușesc să reducă evaziunea sau să restructureze cheltuielile aparatului administrativ. Consultările cu mediul de afaceri sunt de cele mai multe ori formale, deciziile se adoptă fără un studiu de impact și, de multe ori, în criză de timp, cu sabia lui Damocles deasupra capului.
Pe de altă parte, un economist al unei instituții publice crede că firmele de consultanță au încurajat, ani de zile, evitarea plății obligațiilor fiscale de către companii și de aceea ar trebui ca reprezentanții acestui domeniu să se abțină în a-și spune opinia într-o situație precum cea de astăzi.
Pentru că, este de părere economistul, guvernul trebuie să găsească foarte rapid 2% din PIB, venituri și cheltuieli bugetare, altfel, România riscă să piardă bani europeni. Din cauza constrângerilor de timp, lupta cu marea evaziune fiscală nu poate da rezultate rapide, iar în ceea ce privește mica evaziune, soluția ar fi creșterea de zece ori a pedepselor legate de lipsa de conformare fiscală.
Acuzațiile pot fi luate în calcul, dar trebuie făcute două observații. Nu mediul economic a indus criza de timp, ci chiar guvernul prin construcția și execuția bugetului și s-a încercat de zeci de ani să se lupte cu evaziunea, sub diverse forme, fără a avea, însă, rezultate concrete.