Astfel, Uniunea Europeană este dependentă de 137 de produse care vin din import din state terțe. Aceste produse reprezintă 6% din totalul importurilor. Economiile din care vin cele mai multe produse de care Europa este dependentă, peste jumătate din total, sunt China, Brazilia și Vietnam. În ceea ce privește etapele de prelucrare, 16% sunt materii prime, 57% sunt bunuri intermediare și 27% sunt produse finale.
Comisia Europeană precizează în studiul realizat că după constatarea primului cerc de dependențe ar trebui analizate separat, cu statele membre și cu companiile, așa-numitele dependențe strategice. De exemplu, există 99 de produse legate de materii prime sau prelucrate și de substanțe chimice, precum cobalt, litiu, aluminiu, crom, nichel plus alte 40 de produse chimice.
Un alt grup de dependențe al Uniunii Europene este legat de sistemul de sănătate. Astfel, 14 produse sunt dependente de importul de mărfuri din state din afara Uniunii Europene, așa cum se întâmplă, de exemplu, cu articolele de îmbrăcăminte de protecție, fapt care în perioada pandemiei a devenit atât de clar.
Totodată, există și o dependență de antibiotice, vitamine sau hormoni care sunt concentrate în câteva state de import. De asemenea, Uniunea Europeană are o dependență și față de produsele industriei de energie regenerabilă și în domeniile digitale și electronice. În acest sens, sunt câteva produse vulnerabile, precum magneți permanenți, acumulatori, motoare electrice, radio receptoare, laptopuri sau telefoane mobile.
De exemplu, mai multe tehnologii legate de hidrogen, de la care europenii au așteptări mari pentru viitorul apropiat, depind de importurile de electrolizoare și pile de combustibil. De asemenea, un domeniu deja cunoscut este cel al semiconductorilor.
Mai există două sectoare în care dependențele europene față de terți sunt prezente, apărare și aerospațial, dar, studiul Comisiei Europene nu a identificat date relevante din motive de confidențialitate. Multe companii care activează în aceste industrii preferă să rămână discrete față de gradul de dependență de materii prime sau semifabricate venite din import.
Europa nu este singura care se ocupă de dependența economică. SUA și China fac și ele analize pe această temă. Statele Unite ale Americii, de exemplu, se preocupă de diversificarea surselor de aprovizionare și de consolidarea lanțurilor de furnizori. China a inclus în planul cincinal un obiectiv legat de reducerea dependențelor externe.
Pentru economiile occidentale este clar că dependența se manifestă printr-o diversificare scăzută a surselor de aprovizionare din import și de o capacitate de producție internă limitată. În consecință, pentru a reduce dependența trebuie acționat pe cele două direcții: mai multe surse externe de aprovizionare și o creștere a producției interne. Desigur, este ușor de spus, dar mai greu de făcut.
În plus, „țintarul” dependențelor poate fi completat. Există o dependență a economiei americane față de cea europeană și invers este analizată și o dependență comună a SUA și a Uniunii Europene de mărfuri din China. În concluzie, politicile publice europene pot reduce dependența economică de produsele importate din state terțe. Deocamdată, însă, rezultatele sunt modeste.