În dimineața fatidică de 24 octombrie 1929, indicii bursei din New York au început să scadă vertiginos imediat după deschiderea sesiunii de tranzacționare. În câteva minute, piața a pierdut 11% din valoare, declanșând panică și o serie de vânzări masive.
Cu două zile înainte, un economist de marcă, Irving Fisher, susținea că prețul acțiunilor era încă prea scăzut. Dar după 18 luni de frenezie, speculanții au încetat să mai creadă într-o creștere infinită a prețurilor. În birourile de pe Wall Street, cuvântul de ordine a devenit “vinde”, iar pe 28 octombrie a avut loc Lunea Neagră, o altă zi de prăbușire dramatică, cu vânzări agresive și rapide.
Acțiunile își pierd în câteva zile 43% din valoare, dar experții sunt încrezători. Ei asigură că prăbușirea bursei nu poate afecta “economia reală”. Însuși președintele Statelor Unite ale Americii declară că “prosperitatea este la colțul străzii”.
Dar haosul cuprinsese deja străzile New York-ului. Circulau zvonuri despre sinucideri ale bancherilor și brokerilor. În Marțea Neagră, pe 29 octombrie, Bursa din New York s-a prăbușit complet. Se estimează că între 24 și 29 octombrie 1929, pierderile de pe piețe se ridicau la aproximativ 396 de miliarde de dolari, la valoarea de actuală a monedei americane.
Nimeni nu bănuia că lumea occidentală intrase în cea mai mare criză economică din istoria sa.
În anii ’20 ai secolului trecut, piaţa bursieră din SUA a cunoscut o creştere rapidă. Sute de mii de gospodării au împrumutat bani pentru a specula pe bursă și așteptau să-și plătească datoriile prin randamentul acțiunilor. Odată cu scăderea prețurilor, micii investitori sunt ruinați.
Băncile de la care au împrumutat declară faliment. Magazinele și întreprinderile sunt la rândul lor afectate de ruina băncilor și a consumatorilor. Producția industrială se prăbușește cu mai mult de jumătate în trei ani, iar prețurile scad cu două treimi. Micii fermieri rămân pe drumuri. Curând se numără treisprezece milioane de șomeri în Statele Unite și, fără contribuții sociale, o mare parte dintre ei trebuie să se bazeze pe caritatea publică.
În Germania, șomajul care lovește clasele mijlocii favorizează victoria electorală a partidului nazist. Liderul său, Adolf Hitler, vedea cum steaua sa pălea în 1929. Patru ani mai târziu, el ajungea la putere.
În ceea privește Bursa de la New York, acesteia i-au trebuit 25 de ani pentru a reveni la nivelurile de dinaintea prăbușirii.
Sunt Rareș Hăbeanu și până la următoarea noastră întâlnire, nu uitați: istoria ne ajută să înțelegem prezentul și să facem alegeri corecte în viitor.