CSAT: Au existat atacuri cibernetice iar Georgescu a folosit Tik Tok ilegal
De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe
De asemenea, a fost confirmat faptul că, în actualul context de securitate regional și mai ales electoral, România, alături de alte state de pe
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării au constatat că au existat atacuri cibernetice cu scopul de a influența corectitudinea primului tur al alegerilor
Situație fără precedent care reflectă temerile investitorilor cu privire la situația politică din Franța. Parlamentarii și sindicatele arată spre echipa condusă de Michel Barnier
Potrivit unui comunicat al Administrției Prezidențiale, Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu are atribuții legate de desfășurarea procesului electoral, însă, în cazul în
Principalele riscuri pentru România anul viitor au fost explicate la RFI de președintele CFA România, Adrian Codirlașu.
Reporter: Vă rog să facem o
Pentru a afișa acest conținut YouTube, trebuie sa autorizați cookie-urile de măsurare a audienței și publicității.
Întrebat în
Ilie Bolojan vorbește despre reformarea PNL, la minutul 6.30:
Pentru a afișa acest conținut YouTube, trebuie sa autorizați cookie-urile
Greaua moștenire. O sintagmă intrată în vocabularul politicienilor și care a fost folosită de multe ori pentru a da vina pe predecesori atunci când a fost
„Am reclamat în continuare acest lucru pe toate canalele existente: de la Autoritatea Electorală Permanentă (…) până la reacție din partea noastră”, a declarat
Ar fi putut cere sprijinul Agenției Europene pentru securitate cibernetică, spune la RFI, Denisa Avram, expert afiliat în Politici Digitale la Europuls, ONG
Designed using Magazine Hoot. Powered by WordPress.