Creșterea economică în UE încetinește și privirile se îndreaptă spre Germania

Via: rfi.ro

Comentatorii economici sunt aproape unanimi în a aprecia că scăderea cifrelor este cauzată în special de problemele economiei germane, care ar urma să se contracte cu 0,4% în 2023.

În luna mai, cea mai mare economie a UE era încă prognozată să crească cu 0,2% iar comparația cu alte mari economii europene este, la rându-i, nefavorabilă Germaniei.

De exemplu, economia spaniolă ar urma să crească cu 2,2% în acest an, cea franceză cu 1%, cea italiană cu 0,9%, de asemenea peste media europeană. Iată însă că mărimea economiei germane pune în umbră cifrele pozitive din dreptul altor țări și trage în jos blocul european.

Intervievat de ziarul francez Les Echos și de cel german Handelsblatt, Paolo Gentiloni, comisar european pentru afaceri economice a recunoscut că ”această ușoară încetinire a PIB-ului german are un impact asupra țărilor vecine, a Europei Centrale și a statelor membre care au legături comerciale puternice cu Germania”.

Este și cazul României, iar vestea este de două ori proastă pentru noi, având în vedere situația bugetară complicată de la București și eforturile guvernanților de a depăși diviziunile fără măsuri prea dure de austeritate, dat fiind contextul preelectoral.

Potrivit Comisiei Europene, există și alte motive pentru încetinirea economiei zonei euro: scăderea consumului, înăsprirea condițiilor de creditare de către bănci din cauza creșterii ratelor dobânzilor, încetinirea economică din China și scăderea exporturilor.

În aceste condiții, rămâne de văzut și ce impact va avea anunțul președintei Comisiei Ursula von der Leyen, privind lansarea unei investigații cu privire la practicile comerciale neloiale ale Chinei. Anunțul a fost, desigur, receptat cum se cuvine de industria auto, de cea germană cu precădere. Însă nu știm care va fi răspunsul Beijingului.

Există, totuși, și motive de speranță?

Cifrele prezentate de Comisia Europeană indică totuși că Germania urmează să revină pe creștere anul viitor, cu 1,1%.

În plus, după cum comentează ziarul francez Les Echos, “prețurile la energie continuă să scadă. De asemenea, piața muncii rămâne una excepțional de dinamică. Rata șomajului se află la un minim istoric în Uniune (5,9% în iulie). În sfârșit, mai multe state membre au avut parte de un sezon turistic foarte bun, după limitările din timpul pandemiei.

În ceea ce privește inflația, aceasta a fost revizuită în scădere de către Comisia Europeană – se prevede acum o creștere medie a prețurilor de consum de 5,6% în 2023 , un nivel mult scăzut față de recordul din octombrie 2022, de 10,6%.

În aceste condiții, atenția se îndreaptă către Banca Centrală Europeană (BCE), de la care astăzi se așteaptă o decizie importantă. Economiștii se întreabă dacă instituția de la Frankfurt va majora dobânzile pentru a zecea oară consecutiv sau va opri acest curs.

Ascultați rubrica ”Eurocronica”, cu Ovidiu Nahoi, în fiecare zi, de luni până vineri, de la 8.45 și în reluare duminica, de la 15.00, numai la RFI România.

Toate Eurocronicile lui Ovidiu Nahoi: http://www.rfi.ro/tag/eurocronica

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns