Doi jurnaliști ruși, arestați pe motiv că au colaborat cu o fundație fondată de Alexei Navalnîi

Via: hotnews.ro

Doi jurnaliști ruși au fost arestați sub acuzația de „extremism” și vor rămâne după gratii în așteptarea procesului. Autoritățile ruse îi acuză pe cei doi că au lucrat pentru un grup fondat de Alexei Navalnîi, relatează The Guardian.

Konstantin Gabov, jurnalist rus arestat Foto: Basmanny District Court press service / AP / Profimedia

Konstantin Gabov și Serghei Karelin au negat ambii acuzațiile. Ei riscă între doi ani și șase ani pentru presupusa „participare la o organizație extremistă”, potrivit legislației ruse care a scos în afara legii organizațiile fondate de fostul lider al opoziției ruse care a decedat într-o pușcărie din Siberia în februarie.

Gabov și Karelin sunt acuzați că au pregătit materiale pentru un canal YouTube condus de Fundația Navalnîi pentru Combaterea Corupției.

Gabov, care a fost reținut la Moscova, este un producător independent care a lucrat pentru mai multe organizații, inclusiv pentru Reuters.

Karelin, care are dublă cetățenie rusă și israeliană, a fost reținut vineri seara în regiunea Murmansk, din nordul Rusiei. În vârstă de 41 de ani, el a lucrat pentru mai multe publicații, inclusiv pentru Associated Press. A fost cameraman pentru publicația germană Deutsche Welle până când Kremlinul a interzis agenției să opereze în Rusia în februarie 2022.

„Associated Press este foarte îngrijorată de detenția videojurnalistului rus Serghei Karelin”, a declarat agenția de presă într-un comunicat. „Căutăm informații suplimentare.”

Cei doi sunt doar ultimii jurnaliști arestați pe fondul unei represiuni demarată de guvernul rus asupra disidenței și a presei independente, care s-a intensificat după invadarea pe scară largă a Ucrainei în urmă cu mai bine de doi ani.

Guvernul rus a adoptat legi care incriminează ceea ce consideră informații false despre armată sau declarații considerate că discreditează armata, interzicând efectiv orice critică la adresa războiului din Ucraina sau discurs care se abate de la narațiunea oficială a Kremlinului.

Vineri, un jurnalist al ediției ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost reținut sub acuzația de răspândire de informații false despre armata rusă.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns