Jianu (IMM-uri): Măsurile fiscale trebuie discutate în prealabil, să nu fie aplicate de pe o zi pe alta

Via: rfi.ro

Florin Jianu prezintă soluțiile mediului de afaceri, pentru reducerea deficitului bugetar: ”Statul trebuie să înceapă acea reformă pe care o clamează, prin reducerea de ministere, prin reducerea, ați văzut, e un număr record de secretari de stat, prin reducerea de agenții, nu numai de posturi libere, ci de posturi care efectiv prin numărul lor sugrumă economia și funcționarea statului, o reformă mai largă în ceea ce înseamnă numărul de primării, de județe, în ceea ce înseamnă acele sporuri aberante (…). O întrebare retorică este ce s-a întâmplat cu pensiile speciale, s-a mai făcut acea reformă? Se uită subiectele, dar ele rămân ca niște pietre de moară asupra funcționării statului”.

El precizează că ”mediul de afaceri în mod constant a cerut stabilitate și predictibilitate, a cerut ca orice măsură de natură fiscală, măsuri care au impact asupra mediului de afaceri să fie însoțite de analize de impact, să fie discutate în prealabil și să nu fie aplicate de pe o zi pe alta. În al doilea rând, mediul de afaceri și noi, Consiliul Național al IMM-urilor, partenerii noștri de la CONCORDIA, care reprezintă companiile mari, i-am cerut primului-ministru să ne ia drept parteneri în acest dialog, pentru că în mass-media a apărut această sintagmă a pierderii fondurilor europene, dacă nu se face o reformă și atunci am spus: dacă aceasta este situația, haideți să mergem și noi, să fim parteneri de dialog cu dvs., cu Comisia Europeană, să le explicăm care sunt consecințele, care sunt implicațiile, ce anume se poate face, ce anume nu se poate face”.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns