O formație rock legendară și 40 de spectatori au fost reținuți de miliție în Rusia. „Vor să ne însceneze o...

Via: hotnews.ro

„Metal Corrosion” este o formație de rock înființată în anii 80, la Palatul Pionierilor din URSS, dar care s-a declarat rebelă încă de la început. Ea stârnește scandal și în Rusia lui Putin. Fondatorul și solistul „Metal Corrosion”, Serghei Troițki (Spider) a avut până acum numeroase probleme cu miliția. De data aceasta, i-au ridicat și pe spectatori.

Metal CorrosionFoto: Captura YouTube

Împreună cu trei artiști de la „Metal Corrosion”, 40 de spectatori ai concertului ținut zilele trecute la clubul clubul „Hate” din Nijni Novgorod au fost reținuți de miliție, susține ziarul Kommersant, din Rusia. Informația a fost confirmată de mai multe agenții de presă din Rusia. În lumea muzicii heavy metal din Rusia, „Metal Corrosion” este o formație cult.

„Liderul grupului Metal Corrosion, Serghei Troițki (Spider), va fi urmărit penal în baza articolului de promovare a simbolurilor naziste, a declarat directoarea trupei, Maria Runova”, a relatat presa.

Reprezentanta trupei rock susține că „Ofițerii de aplicare a legii vor să ne însceneze o nouă „petrecere în pielea goală”, deși nu este deloc așa, deoarece niciunul dintre membrii grupului muzical nu a încălcat legislația rusă”.

Cei de la „Metal Corrosion” spun că nu au afișat niciun simbol nazist, ci doar „simboluri slave vechi sub forma unor imagini diferite ale soarelui cu raze îndoite în cerc”.

Acuzația de „nazism” a fost una dintre liniile principale de comunicare a Federației Ruse din momentul invaziei contra Ucrainei. Mai mulți cunoscuți opozanți ai regimului Putin sau cetățeni obișnuiți au fost puși sub acuzare folosind articolul privind propaganda simbolurilor naziste (articolul 20.3 din Codul de infracțiuni administrative al Federației Ruse).

Serghei Troițki, un „vechi client” al miliției din URSS și Rusia

Fan al Iron Maiden, Venom, Black Sabbath, The Who, Metallica, Serghei Troițki a intrat în repetate rânduri în atenția agențiilor de aplicare a legii din Uniunea Sovietică și, apoi, din Federația Rusă.

Trupa sa „Corrosion of Metal” este o trupă de heavy metal, aflată într-un turneu prin orașele din Rusia în momentul arestării solistului, a doi chitariști și a celor 40 de spectatori prezenți la concert.

Cântecele formației lui Troițki au fost considerate infamante chiar și pe vremea „Perestroika”, când au trebuit să-și lanseze albumele prin forțe proprii, ele fiind refuzate inițial de casele de discuri din Rusia.

În 2002, împotriva lui Troițki a fost deschis un dosar penal pentru incitare la ură națională. Rezultatele anchetei nu au fost comunicate.

În 2015, solistul formației a fost condamnat la o amendă penală, într-un caz interpretarea unui cântec recunoscut ca fiind extremist.

Chiar anul acesta, la sfârșitul lunii ianuarie 2024, Troițki a fost reținut de poliție pentru că a băut vodcă la premiera filmului „Brother-3” la cinematograful Oktyabr. Liderul grupului a numit ceea ce s-a întâmplat „un spectacol cu zece sticle de vodcă”.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns