Antropologul Alexandru Bălășescu explică, într-un interviu pentru publicul Hotnews.ro, de ce votul obligatoriu ar putea fi o soluție: „Trebuie să votăm cât mai mulți, pentru că inteligența e colectivă, o emergență colectivă. Măcelari și non-măcelari, puși împreună, ajung, mai aproape de greutatea taurului, mai aproape de o alegere corectă”.
Alexandru Bălășescu este antropolog, lector asociat la Royal Roads University, Victoria, Canada și Co-fondator Re-Genera Group.
Interviul face parte dintr-o serie lansată de HotNews.ro. În anul electoral 2024, discutăm cu personalități nonpartizane din domenii diverse.
„Percepem avantajele ca fiind legitime și ni se cuvin. Dar responsabilitățile? Una din responsabilități este, de fapt, acceptarea că oamenii sunt diferiți, că există perspective diferite asupra aceluiași lucru, că unanimitatea nu e un dat, ci este produsul unei conversații continue”.”Votul este un exercițiu civic în care optezi pentru ce ți se pare ție că-i mai bun. Repet, din perspectiva ta, dar cum vorbeam la început, perspectiva mea este diferită de a ta, de-a lui și de-a lui. Eu am anumite privilegii pe care alți oameni nu le au și pe care pe mine mă fac să mă îndrept către o anumită opțiune de vot. Privilegiile altora îi conduc pe alți oameni către alte opțiune de vot. Dar puși împreună, se ajunge undeva, mai aproape”.„Ne lipsește o cultură a rușinii. Nu se acceptă greșeala, pentru că dacă ai greșit, gata, te-ai ars, te-ai făcut de rușine. Nu avem o cultură a vinovăției. Deci da, nimeni nu recunoaște: am greșit aici. În România nimeni nu greșește niciodată”.
Redăm interviul cu antropologul Alexandru Bălășescu:
România capitalismului autarhic
Reporter: Antropolog Alexandru Bălășescu, ești un creier în exod, ai tot plecat, te-ai tot întors. Ești dintre cei care au creat hemoragia de creiere în România. Unde ești, al cui ești? De ce ai plecat? De ce te-ai întors?
Alexandru Bălășescu: Am plecat prima oară când eram tânăr, foarte tânăr, în 1997. În primul rând, toate lucrurile, în România, pentru cineva care studia științe sociale se opreau atunci la licență. Eram parte, cum știi, din grupul acela din jurul lui Vintilă Mihăilescu. Datorită lui și al legăturilor lui am obținut o bursă în Franța. Întâi pentru un master și după care am aplicat, printr-un concurs de împrejurări, la câteva universități din Statele Unite. Și da, am ajuns și în State. După aceea, s-au înlănțuit alegerile, curiozitățile care m-au dus în diverse locuri. Până prin 2007, când m-am întors în România pentru 4 ani. Iar am plecat apoi. De ce? Pentru că nu înțelegeam nimic.
Societatea românească s-a transformat extraordinar. Și eu, la 30 și un pic de ani, când m-am întors, n-aveam instrumentele necesare înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat. Nu înțelegeam un anumit tip de încrâncenare a oamenilor. Nu înțelegeam pentru că eu am stat și am învățat mai multe perspective de înțelegere. Și aici era o încrâncenare, era un loc în care oamenii au stat și au trebuit să inventeze tot felul de lucruri, inclusiv capitalismul, după o rețetă locală.