De curând am avut o întâlnire cu experți străini din zona piețelor financiare. Ceea ce am remarcat a fost optimismul cu care aceștia privesc evoluțiile economice și politice din România.
Departe de ei sunt ingrijorarile pe care noi, cei din Romania, le avem. De la mii de kilometri distanta, multe detalii par sa se estompeze si, ca urmare, investitorii financiari sunt in continuare dornici sa finanteze deficitul bugetar al Romaniei. Desigur, la dobanzile pe care Romania le plateste astazi, poate asta nici nu ar trebui sa mire, scre Radu Crăciun pe blogul personal.
O astfel de evaluare pare sa sustina eticheta pesimismului excesiv sau miopiei pe care unii decidenti sau analisti o aplica romanilor. Intr-adevar, exista o serie de indicatori economici care sugereaza un progres spectaculos al economiei romanesti in ansamblul ei, o recuperare pe anumite dimensiuni a diferentei fata de tarile dezvoltate ale UE.
Guvernatorul BNR remarca recent ca, in 2000, cand a inceput procesul de negociere cu UE, PIB-ul/capita ajustat la paritatea puterii de cumparare era de 26% din media UE, pentru a ajunge astazi la 77%, similar cu cel al unor tari precum Portugalia sau Ungaria si usor sub cel al Poloniei. In anul 2000, salariul mediu net pe economie era echivalentul a 107 euro, pentru ca astazi el sa fie de 917 euro, adica de aproape 9 ori mai mare. O astfel de dinamica pare sa fie confirmata si de apetitul romanilor pentru bunuri si servicii care nu sunt de prima necesitate. Si aici ne putem uita la evolutia spectaculoasa a consumului de servicii turistice sau a bunurilor de folosinta indelungata. Si totusi…
In pofida unor astfel de evolutii economice, la prima vedere spectaculoase, in jur de 200.000 de concetateni continua sa emigreze anual, facand romanii sa reprezinte un sfert din totalul cetatenilor europeni migranti, adica dublul sus amintitilor polonezi sau al italienilor.
Dar apetitul pentru a emigra este doar o masura a frustrarii populatiei. Un alt semn, in acelasi sens, ar putea fi considerat apetitul in crestere pentru teorii conspirationiste care sa justifice “subdezvoltarea” economica a Romaniei si statutul ei de “colonie”.
Aceasta discrepanta dintre anumite evolutii economice, care ar sugera o crestere a prosperitatii populatiei, si frustrarile pe care o parte a populatiei le are, trebuie explicata si inteleasa.
In primul rand, perceptia conform careia Romania ar fi putut sa avanseze economic mai rapid decat a facut-o in ultimele decenii este o importanta sursa de frustrare, si este perfect de inteles. Nu intamplator exista curente politice in ascensiune semnificativa care capitalizeaza exact acest sentiment. Insa, in identificarea cauzelor unei dezvoltari sub potential, romanii se impart in doua segmente cu perceptii radical opuse.
Primul segment este format din cei care considera ca principala cauza este interna. Cu alte cuvinte, tine de calitatea administrarii tarii din ultimele decenii. Ei se intreaba: daca in conditiile lipsei unui plan de dezvoltare coerent Romania a reusit recuperarea economica mentionata mai sus, ce s-ar fi intamplat daca un plan de tara ar fi asigurat o dezvoltare mai putin haotica si mai uniforma la nivelul intregii tari? Daca resursele financiare externe si interne disponibile au fost folosite doar partial sau sub-optimal, cum ar fi aratat Romania si viata romanilor daca fondurile ar fi finantat o lista de proiecte de dezvoltare prioritizate in mod corect?