Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia nu e definitivă

Via: hotnews.ro

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată vineri, 26 aprilie, la 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul în care era acuzată de luare de mită în formă continuată, potrivit deciziei Tribunalului București publicată pe portalul justiției. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Sorina PinteaFoto: AGERPRES

„În baza art. 396 alin. (2) C.proc.pen., cu reţinerea art. 36 alin. (1) C.pen., condamnă inculpata P.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim privativ de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 289 alin. (1) C.pen., cu reţinerea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen. În temeiul art. 67 alin. (2) C.pen. interzice inculpatei, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat şi de a exercita funcţia de manager în cadrul unui spital public, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C.pen., pe o durată de 3 ani”, a decis Tribunalul București.

Magistrații au mai dispus luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumei de 10.000 de euro, valoarea mitei pentru care este acuzată, și menținerea sechestrului asigurat asupra mai multor bunuri deținute de fosta ministră.

Avocații Sorinei Pintea au la dispoziție 10 zile pentru a depune apel împotriva deciziei Tribunalului București.

Acuzată că a luat mită pe când conducea spitalul din Baia Mare

Sorina Pintea a fost trimisă în judecată, în aprilie 2020, de către procurorii DNA, în dosarul în care este acuzată că ar fi primit mită 10.000 de euro şi 120.000 de lei în perioada în care a fost manager al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare.

Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Sorina Pintea pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

DNA arată în rechizitoriu că, în calitate de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, Sorina Pintea ar fi primit mită 10.000 de euro și 120.000 de lei.

Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2019 – 28 februarie 2020, Sorina Pintea ar fi pretins și primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro (la 20 decembrie 2019) și 120.000 lei (la 28 februarie 2020), care nu i s-ar fi cuvenit.

Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect „proiectarea și execuția lucrărilor de amenajare bloc operator-sala de chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente din Spitalul Judetean de Urgență «Dr. Constantin Opriș» Baia Mare”, încheiat în anul 2019 de unitatea spitalicească cu societatea comercială.

Pintea ar fi primit banii respectivi în incinta unității medicale pe care o conducea, iar în 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, în biroul său din cadrul spitalului, a fost organizat un flagrant, mai spune DNA.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns