Guvernul egiptean vrea să ”renoveze” piramidele! Egiptologii în alertă (France24)

Via: rfi.ro

,,Un cadou al Egiptului pentru lumea din secolul XXI” – În videoclipul filmat la poalele Piramidei lui Mykérinos și postat pe contul său de Facebook la 26 ianuarie, foarte mediatizatul șef al Antichităților egiptene, Mostafa Waziri, anunță cu mândrie primele lucrări de renovare care vor fi efectuate la cea mai mică dintre cele trei piramide din Giza.

El explică faptul că cinci rânduri de blocuri de granit gri vor fi instalate la baza edificiului pentru a-i reda aspectul original. Veche de peste 4.500 de ani, structura era acoperită cu 16 rânduri de blocuri de granit.

Această ,,renovare” va dura ,,trei ani”, spune Mostafa Waziri, asigurând că ,,ne va permite să vedem pentru prima dată piramida lui Mykérinos așa cum a fost construită de vechii egipteni”.

Dar acest șantier de renovare nu este pe placul egiptologilor. O parte dintre ei, îngroziți, au denunțat pe rețelele de socializare un atac asupra patrimoniului, făcând apel la UNESCO și la cadre universitare să se mobilizeze împotriva a ceea ce ei consideră a fi o aberație.

,,Tot ce mai lipsea era placarea piramidei lui Mykérinos! Când vom opri această absurditate în gestionarea patrimoniului egiptean?”, a reacționat egiptoloaga egipteană Monica Hanna pe X. ,,Toate principiile internaționale în materie de renovare interzic astfel de intervenții, iar toți arheologii trebuie să se mobilizeze imediat”, a mai spus ea.

,,Ceea ce este șocant la acest videoclip este că putem vedea muncitori care sapă fără să ia nicio măsură de precauție arheologică. Zona nici măcar nu este delimitată!”, spune un egiptolog francez care dorește să-și păstreze anonimatul, de teamă că autoritățile egiptene i-ar putea împiedica cercetările, refuzându-i permisiunea de a lucra acolo.

,,Dacă săpăm în acest mod, putem distruge straturi și straturi arheologice… Este neprețuit să știm ce ar fi putut exista în jurul acestor piramide. Riscăm să pierdem niște informații foarte valoroase! Problema este că proiectul lor nu este clar”, spune el.

Aceleași temeri au fost exprimate și de egiptologul și fostul ministru al Antichităților, Zahy Hawas: ,,Blocurile din jurul piramidei sunt toate aspre și incomplete. Ele sunt total nepotrivite pentru reconstrucția la suprafața piramidei”, a declarat pentru ABC News egiptologul, care prezidează un comitet de evaluare ad-hoc înființat pentru a decide soarta proiectului.

Un pas înapoi

Confruntat cu un protest mediatic, Ministerul egiptean al Antichităților și Turismului a anunțat în cele din urmă, sâmbătă, 3 februarie, că a format un comitet de studiu ,,prezidat de Zahi Hawas”, însoțit de ,,experți egipteni, americani, cehi și germani în inginerie și arheologie”. ,,Se va lua o decizie cu privire la continuarea sau necontinuarea proiectului de renovare”, afirmă ministerul, precizând că acest comitet va fi, de asemenea, responsabil de ,,procedurile necesare pentru coordonarea cu UNESCO”.

Dar răul a fost deja făcut. La poalele piramidei Mykerinos, jurnaliștii AFP au văzut deja că lucrările sunt în curs de desfășurare de o săptămână.

,,Este o problemă a Egiptului. Există unele restaurări ciudate, chiar grosiere, ca în Luxor. Pe fațada templului, un colos al lui Ramses a fost reasamblat, dar nu este în poziția corectă și fața sa nu este fidelă originalului”, spune egiptologul intervievat.

Citește articolul pe rfi.ro

Lasă un răspuns