Între martie 2020 și începutul lui 2021 s-a întâmplat ceea ce nu putea fi niciodată făcut: „Marele experiment al muncitului de la distanță”. S-a întâmplat ”de nevoie”, dar a demonstrat că anumite joburi pot fi făcute remote și fără să afecteze productivitatea. E însă munca remote viitorul?
Momentul pandemiei a demonstrat că tehnologia, în general, și internetul, în particular, sunt suficient de dezvoltate cât să poată susține nomadismul digital sau remote work.
Scenariul n-a fost în niciun caz unul optim. După cum a spus Martha Maznevski, profesor de comportament organizațional, Universitatea de Vest din Ontario, s-a întâmplat într-un context cu incertitudine imensă: ce se va întâmpla cu societatea. Ce nu arată cifrele productivității e că acel moment a adâncit stările de anxietate, singurătate și chiar plictiseală.
La peste trei ani de la acel moment, am căutat câteva răspunsuri cu privire la muncă și dacă telemunca (work-from-home, remote work) se vede altfel în 2024.
Munca remote riscă să elimine învățarea informală
„Munca 100% remote este posibil să rămână profitabilă dacă vorbim de sarcini individuale de rutină, cu un grad mai mic de complexitate, bine desenate și corect măsurate ca productivitate”, rezumă Doru Șupeală situația. „Are limitări serioase în zona de creativitate și inovație ce presupun colaborare și interacțiune.” El este creatorul proiectului multimedia HackingWork, consultant de management și business, și autorul cărților Employer Branding 100% (2021) și Experiența face diferența (2017).
Prin colaborările pe care le-a avut cu diverse companii, Șupeală susține că a observat tot mai multe situații în care munca 100% la distanță creează probleme serioase de cultură, climat și coeziune organizațională. „Este foarte greu spre imposibil să dezvolți echipe și organizații cu culturi puternice și capabile de performanțe excepționale, atâta vreme cât oamenii rămân, practic, niște străini.”
El subliniază și că cei care lucrează de la distanță au probleme mari în a se integra în noi echipe și proiecte și a construi relații personale cu colegii, dar vor avea și mai puține șanse de a fi promovați sau recunoscuți pentru contribuția lor. „Au dificultăți în a învăța informal de la ceilalți și a își pune în valoare toate aptitudinile și cunoștințele. Le lipsesc oportunitățile de conectare informală, discuțiile de la colțul fumătorului sau din bucătărie, de la cafea. A „fura meserie” de la cineva mai priceput este și azi cea mai sănătoasă cale spre progres profesional rapid și sănătos.”
Dincolo de progres profesional, există și daunele la nivel personal subliniate și de Maznevski. „Izolarea profesională poate duce frecvent la anxietate, stres, depresie, epuizare și chiar burnout, fiindcă oamenii nu și-au format și antrenat instinctul de conservare și de auto-reglaj și le este foarte greu să realizeze când exagerează cu durata conexiunii online, expunerii la ecrane, comportamentelor sedentare și rămânerii îndelungate în poziții deloc ergonomice”, explică Șupeală. „Mai ales în perioada de acum, de instabilitate economică cu semnale de recesiune, teama de concediere și nevoia de a le fi recunoscute performanțele îi fac pe mulți să depună eforturi supradimensionate, pentru a își conserva poziția, beneficiile sau rolul.