LIVE Război în Ucraina – ziua 793: Ucraina a retras tancurile americane Abrams de pe linia frontului / Numărul dronelor...

Via: hotnews.ro

Rusia s-a adaptat tehnologic la războiul electronic pe care îl duce Ucraina, iar dronele operate de forțele Moscovei pe linia frontului au devenit mai dificil de contracarat de trupele Kievului. Numărul vehiculelor fără pilot operate de ruși pe linia frontului s-a dublat în ultimele trei luni, iar armata ucraineană a hotărât să retragă tancurile Abrams de pe câmpul de luptă pentru moment din cauza pericolului care îl reprezintă dronele rusești.

Tanc AbramsFoto: APFootage / Alamy / Alamy / Profimedia

​ Toate informațiile despre războiul din Ucraina – ziua 793 – LIVE pe HotNews.ro:

10:42Spania va trimite un mic număr de rachete Patriot în Ucraina, a anunţat vineri cotidianul El Pais, citând surse anonime, transmite Reuters.

Potrivit publicaţiei spaniole, Madridul a exclus livrarea de sisteme lansatoare de rachete, dar îi va furniza proiectile Kievului.

Spania deţine trei baterii Patriot pe care le-a achiziţionat second-hand de la Germania în 2004 şi 2014, a adăugat El Pais.

„„Trebuie să ne sporim angajamentul faţă de Ucraina’, a declarat joi o sursă diplomatică spaniolă pentru mai mulţi jurnalişti străini.

Anterior în această lună, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis reprezentanţilor statelor NATO că Ucraina are nevoie de cel puţin şapte baterii Patriot sau alte sisteme moderne de apărare antiaeriană pentru a contracara loviturile aeriene ruseşti.

Germania a anunţat mai devreme luna aceasta că va furniza Kievului încă o baterie Patriot, a treia de acest fel pe care o oferă Ucrainei de când a început războiul cu Rusia.

09:33Forțele rusești își stabilizează situația pe front la nord-vest de Avdiivka și ar putea obține noi câștiguri tactice care ar putea determina forțele ucrainene să se retragă de pe alte poziții de-a lungul liniei frontului la vest de Avdiivka pe o linie mai ușor de apărat, consideră analiștii de la Institutul pentru Studiul Răboiului.

„Forțele rusești vor continua probabil să obțină câștiguri tactice la nord-vest de Avdiivka, dar este puțin probabil ca aceste câștiguri să se transforme într-o pătrundere semnificativă din punct de vedere operațional, darămite să provoace prăbușirea apărării ucrainene la vest de Avdiivka”, conform ISW.

Operațiunile ofensive rusești la vest de Avdiivka urmăresc să exploateze oportunitățile de câștiguri tactice, în timp ce operațiunea ofensivă rusă de cucerire a Ceasiv Iar oferă forțelor rusești perspective imediate de progrese semnificative din punct de vedere operațional.

Oficialii americani sunt îngrijorați de faptul că ultimul pachet de ajutor militar al SUA pentru Ucraina ar putea să nu fie suficient pentru ca aceasta să își recupereze întregul teritoriu. În plus, asistența militară americană reprezintă doar o parte din ceea ce are nevoie Ucraina în prezent, dar Kievul depune eforturi pentru a răspunde altor cerințe de luptă – în primul rând provocările legate de forța de muncă și extinderea bazei sale industriale de apărare.

ISW mai precizează că forțele rusești aduc în teren drone adaptate pentru a fi mai rezistente la capacitățile ucrainene de război electronic în sectoare critice ale liniei frontului, probabil în încercarea de a valorifica noile capacități tehnologice pentru a exploata fereastra de timp înainte de sosirea ajutorului american pentru Ucraina.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns