O firmă acuză o achiziție gigant în Primăria lui Piedone: „Conducătorul de facto al firmei era consilier în primărie”

Via: hotnews.ro

Contestație la CNSC după ce firma colegului de partid PUSL al lui Piedone, fostul polițist condamnat pentru corupție Ionel Tucmuruz, a câștigat un nou contract de 40 de milioane euro pentru pază la Sectorul 5.

Tucmuruz (încercuit), în spatele lui Piedone, la o fotografie de campanie a celor de la PUSLFoto: PUSL

Firma Tetra Sistems Guards a contestat, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), licitația prin care o asociere condusă de Magic Star Security a câștigat contractul pentru paza Sectorului 5, în valoare de 40 milioane de euro.

Legăturile de partid și de subordonare Piedone – Tucmuruz

Firma care a contestat a fost descalificată în timpul procedurii. Compania a venit cu demersul de la CNSC după ce mai multe dezvăluiri de presă au arătat că șeful de facto al companiei este Ionel Tucmuruz.

O investigație HotNews.ro publicată pe 5 aprilie 2024 l-a prezentat pe Ionel Tucmuruz și afacerile familiei sale: Magic Star Security. Firma de pază Magic Star a luat contracte de 12 milioane de euro cu Primăria Sectorului 5 după ce Cristian Popescu Piedone a devenit primar.

Fost polițist condamnat, Tucmuruz este coleg de PUSL al primarului Piedone și apropiat al edilului.

După cum a arătat ulterior Newsweek, Tucmuruz a fost chiar angajat al Primăriei Sector 5, drept consilier personal al primarului.

Apoi, G4Media a scris că o asociere condusă de aceeași Magic Star Security a câștigat un nou contract-gigant, în valoare de 201 milioane de lei (40 milioane de euro).

Licitația a fost realizată offline, nu prin SEAP, ci direct pe site-ul Primăriei Sector 5, iar Tetra Sistems Guards și altă companie participantă au fost descalificate. Ce s-a întâmplat în ultimele zile?

Pe 19 aprilie 2024, firma de pază Tetra Sistems Guards SRL a contestat, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), o achiziție-gigant, de 40 de milioane de euro, câștigată de o asociere condusă de compania Magic Star Security.

Tetra s-a numărat printre cele descalificate la procedura offline, organizată pe site-ul Primăriei Sector 5, având ca obiect paza în sectorul condus de primarul Cristian Popescu Piedone.

CNSC a deschis dosarul 1310/2024, în care, până acum, au fost primite mai multe puncte de vedere de la Magic Star Security și Primăria Sector 5.

HotNews le-a pus mai multe întrebări celor de la Tetra Guards Sistems. De ce au contestat aceștia achiziția? „Contestația este formulată și depusă împotriva atribuirii în mod nelegal a acordului-cadru de servicii de paza in obiective din Sectorul 5”, se arată în răspunsul Tetra Guard către HotNews.

Firma aduce mai multe argumente. „Principalul motiv constă în faptul că domnul Ionel Tucmuruz, conducătorul de facto al MAGIC STAR SECURITY SRL pe timpul organizării, demarării și desfășurării (etapa de depunere a ofertelor, etapa de deschidere, de evaluare a documentelor de calificare, evaluare tehnică și financiară) procedurii de achiziție îndeplinea cu contract individual de muncă funcția de Consilier personal al Primarului Sectorului 5 al Municipiului București.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns