Alina Gorghiu: PNL a fost 4 ani coloana vertebrală a guvernării. Fără PNL ajungeau impozitele progresive până la nori şi...

Via: hotnews.ro

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă că Partidul Naţional Liberal este „coloana vertebrală a guvernării” și că dacă PNL nu ar fi fost în guvern „impozitul progresiv ar fi ajuns până la nori şi înapoi”.

Alina GorghiuFoto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

„PNL este partidul care asigură, de patru ani stabilitatea economică, socială, financiară, politică. (…) În materie de justiţie, am avut plăcuta misiune de a investi în tot ceea ce înseamnă instanţele din România. (…) Şi vă asigur că PNL la guvernare va însemna investiţii în continuare în toate domeniile”, a afirmat Alina Gorghiu duminică, în discursul ţinut la evenimentul de lansare a candidaţilor PNL pentru alegerile locale din Maramureş, conform News.ro.

Aceasta susţine că PNL a fost şi este „coloana vertebrală a guvernării” şi că, dacă PNL nu ar fi avut reprezentanţi în Executiv, impozitul progresiv ar fi crescut, cel mai probabil: „Şi pentru că am ajuns la guvernare, colaborăm pe scena politică cu alte partide, potrivit regulilor democratice, dar realitatea e una singură: PNL a fost coloana vertebrală a guvernării timp de patru ani. Fără PNL tare mă tem că ajungeau impozitele progresive până la nori şi înapoi. Să ne ţină Dumnezeu la guvernare încă 20 de ani liniştiţi ca să menţinem cota unică aşa cum trebuie şi impozitele acolo unde trebuie, din respect pentru cetăţeni şi pentru mediul de afaceri”.

Ea a mai susținut că județele conduse de cei din PSD „se dezvoltă mai încet”.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns