Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică, anunță Japonia și Coreea de Sud

Via: hotnews.ro

Regimul lui Kim Jong-un a lansat luni ceea ce pare a fi o rachetă balistică, care a căzut în mare, potrivit alertelor emise de guvernul japonez și de cel sud-coreean, citate de Reuters.

Rachetă testată de Coreea de Nord pe 3 aprilieFoto: Kim Jae-Hwan / Zuma Press / Profimedia

Primele informații furnizate de guvernul de la Tokyo au sugerat că racheta a căzut deja în Marea Japoniei, în afara zonei economice exclusive japoneze.

Atât guvernul japonez, cât și armata sud-coreeană au spus că, potrivit primelor informații, racheta lansată a fost una balistică, radiodifuzorul japonez NTV precizând că a fost vorba despre o rachetă balistică cu rază mică de acțiune.

Pe 3 aprilie, Phenianul a testat cu succes o nouă rachetă hipersonică, cel mai recent pas în cadrul unui plan pe care liderul Kim Jong Un l-a descris ca având ca scop utilizarea combustibilului solid pentru a alimenta rachete de toate razele de acțiune.

Nordul a sfidat o interdicție a Consiliului de Securitate al ONU privind dezvoltarea rachetelor balistice, respingând rezoluțiile Consiliului ca fiind o încălcare a dreptului său suveran de a se apăra.

Lasă un răspuns