Transgaz vrea să înființeze o firmă pentru transportul hidrogenului

Via: hotnews.ro

Compania de stat Transgaz vrea să își extindă activitatea în domeniul transportului de hidrogen. De aceea, va fi înființată o societate cu răspundere limitată având ca obiect de activitate transportul hidrogenului, cu asociat unic Transgaz, acționarii companiei fiind chemați pe 5 iunie să-și exprime votul în această privință. Transgaz este transportatorul național de gaze naturale.

Conducta de gazFoto: Sergei Ryjkov | Dreamstime.com

Ion Sterian, directorul general al Transgaz, va fi mandatat să deruleze toate formalitățile legale necesare înființării firmei și să semneze toate documentele aferente formalităților respective, inclusiv statutul societății ce urmează a fi înființată.

Proiect pilot pentru utilizarea amestecului de gaze cu hidrogen

Pe lista de proiecte ale Transgaz se află unul pilot pentru măsurarea și utilizarea amestecului de gaze naturale cu hidrogen, potrivit raportului companiei pe 2023. Proiectul vizează proiectarea, execuția și montarea instalației aferente proiectului pilot privind pentru utilizarea amestecului de gaze naturale cu hidrogen. Se mai referă și la studierea influențelor asupra materialelor, sistemelor de măsurare și echipamentelor de ardere.

În urmă cu un an, Transgaz a încheiat un memorandum de înțelegere cu E.ON care prevede colaborarea pentru integrarea hidrogenului în rețelele de gaze din România.

Cum poate fi transportat hidrogenul

Potrivit unui proiect de Strategie Națională a Hidrogenului, utilizarea hidrogenului produs din energie din surse regenerabile variabile (solară sau eoliană) la scară industrială va crea nevoia dezvoltării unei capacități substanțiale de stocare de hidrogen. Acest lucru, deși implică costuri investiționale considerabile, are avantajul de a oferi o modalitate eficientă de stocare a energiei regenerabile și evitarea congestionării rețelei de transport de energie electrică, care reprezintă la nivelul actual unul dintre factorii ce încetinesc rata de dezvoltare a capacității de producție de energie din surse regenerabile în România.

Hidrogenul poate fi transportat și stocat ca atare, în formă gazoasă sau lichidă, sau sub formă de Liquid Organic Hydrogen Carrier (LOHC), care este un compus chimic ce poate fi hidrogenat și dehidrogenat.

În vederea transportării hidrogenului prin rețeaua de distribuție și/sau transport a/al gazelor naturale, conductele de transport trebuie să reziste la permeabilitatea hidrogenului, exemplul conductelor din polietilenă.

Rețeaua de transport gaze naturale va permite injectarea unui volum de până la 2% de hidrogen, așa cum a fost stabilit prin Directiva gazului 2009/73/EC și Regulamentul Gazului (EC) No 715/2009, cunoscute și ca Pachetul pentru decarbonizarea piețelor gazelor, promovarea hidrogenului și reducerea emisiilor de metan.

În contextul modernizării rețelei de distribuție a gazului natural, utilizarea unui amestec volumetric de 2% hidrogen regenerabil cu gaz natural pentru a acoperi consumul total de gaze naturale al României ar necesita un volum de 18,2 mii tone de hidrogen regenerabil, în timp ce un amestec volumetric de 10% hidrogen regenerabil ar necesita 90,8 mii tone de hidrogen regenerabil.

Hidrogenul va putea fi transportat inclusiv prin conducte submarine

Alături de Bulgaria și Grecia, România este parte a coridorului prioritar HI East pentru hidrogen și electroliză. Poziția apropiată geografic de nordul Africii și de Orientul Mijlociu facilitează viitoarele importuri de hidrogen regenerabil pe cale maritimă, sau chiar prin conducte submarine de transport.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns