WTA Madrid: Irina Begu, eliminată în turul al doilea de o finalistă de Grand Slam

Via: hotnews.ro

De două tiebreakuri a avut nevoie Madison Keys (favorită 18) pentru a o învinge pe Irina Begu în turul al doilea al turneului WTA 1000 de la Madrid. A fost un meci intens, de două ore și 11 minute, iar finalista de la US Open din 2017 a fost mai inspirată în momentele care au făcut până la urmă diferența (7-6(3), 7-6(6)).

Irina BeguFoto: Jean Catuffe/Dppi / Zuma Press / Profimedia

Irina Begu, învinsă de Madison Keys în turul al doilea de la WTA Madrid

Madison a fost mai precisă în debutul partidei, americanca producând primul break al duelului în gameul al treilea. După ce Keys s-a distanțat la 3-1 și 4-2, Irina a intrat în sfârșit cu adevărat în meci.

Jucătoarea noastră a început să pună probleme de la retur, iar cele șase mingi de break ratate în al șaselea game stau mărturie.

Câteva minute mai târziu, Begu a dus la bun sfârșit tentativa de a câștiga contra serviciului, iar manșa s-a echilibrat (5-5, iar mai apoi 6-6).

Din păcate, Irina nu a avut limpezime în decizii, iar cele două servicii pierdute au cântărit până la urmă decisiv în câștigarea tiebreakului de către americancă (scor 7-3).

Setul al doilea a adus primul break la scorul de 2-2, fiind pentru prima dată în manșă când Begu a trecut în avantaj.

Din păcate, Irina nu a putut profita de oportunitatea ivită, iar Keys a venit cu rebreakul (3-3). Cu probleme la serviciu, Begu a cedat treptat inițiativa, iar forehandul americancei a produs unele daune în defensiva jucătoarei noastre.

S-a ajuns la 5-3 pentru Keys, iar americanca urma la serviciu pentru a închide partida de pe Terenul 7 din complexul de la Caja Magica.

Cu o defensivă mai bună de pe baseline (a variat mingile mai înalte cu sliceurile), Begu a pus-o în dificultate pe adversară, iar Irina a realizat breakul la ultima strigare (5-4).

Irina nu a scăpat însă de emoții, ea fiind nevoită în gameul imediat următor să salveze trei mingi de meci. În plus, la 6-5 pentru adversară Begu a revenit în gameul de serviciu de la 0-30, iar tabela avea să consemneze tiebreakul (al doilea al partidei).

Din păcate, nici acest tiebreak nu a fost cu noroc pentru Irina. După ce a mai salvat o minge de meci (a patra) la 6-5, Begu nu a mai avut ce face la un backhand impecabil în lungul liniei trimis de adversară. Victoria (8-6) a venit după un meci care a durat două ore și 11 minute.

De știut după meciul dintre Irina Begu și Madison Keys

A fost doar al doilea turneu pe care Irina l-a jucat după revenirea pe teren (accidentată, sportiva noastră a lipsit din circuitul WTA între septembrie 2023 și martie 2024). În urma acestei victorii, Madison conduce cu 2-0 în meciurile directe cu Begu. Prima victorie a venit în 2016, la Miami, scor 6-3, 6-1.

Citește articolul pe hotnews.ro

Lasă un răspuns